Partidul Social Democrat a decis, în cadrul ședințelor Consiliului Politic Național și ale Consiliilor Politice Județene, să intre la guvernare. Votul majoritar exprimat astăzi, reflectă o direcție clară asumată de partid, stabilitate politică, continuitatea proiectelor de dezvoltare și protejarea categoriilor sociale vulnerabile.
Organizația PSD Mehedinți a fost activ implicată în acest proces. Peste 100 de membri ai Consiliului Politic Județean au participat la consultările organizate de conducerea centrală a partidului, exprimându-și susținerea pentru această decizie.
Președintele PSD Mehedinți, Aladin Georgescu, a declarat că votul exprimat astăzi este rezultatul unei analize atente, dar mai ales al unei responsabilități asumate față de cetățeni.
„Astăzi, membrii Consiliului Politic Național și cei ai Consiliilor Politice Județene din cadrul Partidului Social Democrat au votat în majoritate, pentru intrarea la guvernare.
A fost o decizie matură, luată cu responsabilitate și rațiune.
Din partea Organizației PSD Mehedinți, peste 100 de membri ai Consiliului Politic Județean au participat la consultările de la nivel național.
Am votat pentru continuarea proiectelor care aduc dezvoltare în județul nostru și în toată țara, pentru măsurile sociale care protejează românii și pentru o guvernare responsabilă.
PSD a demonstrat, de fiecare dată, că știe să livreze rezultate, că este aproape de oameni și că știe ce are de făcut atunci când lucrurile devin dificile.
Le mulțumesc colegilor din cadrul Organizației PSD Mehedinți pentru votul dat și pentru participarea la consultarea organizată de Partidul Social Democrat!” A declarat Aladin Georgescu, președintele PSD Mehedinți.