Consiliul Local Drobeta Turnu Severin s-a reunit, astăzi, într-o ședință de lucru, obișnuită din punct de vedere administrativ, dar cu mai multe proiecte importante pe ordinea de zi.
Pe ordinea de zi s-au aflat mai multe proiecte esențiale pentru buna gestionare a serviciilor din municipiu și pentru dezvoltarea continuă a orașului.
Printre cele mai importante puncte aprobate se numără rectificarea bugetului local pentru anul 2025, o măsură necesară pentru adaptarea planului financiar la realitățile și nevoile actuale ale orașului. De asemenea, a fost adoptat și bugetul de venituri și cheltuieli al societății Termoficare Gaz Drobeta SRL, în vederea asigurării funcționării optime a serviciilor de termoficare.
Un alt punct important a fost aprobarea contractării unui împrumut de către societatea Piețe și Târguri SRL, în scopul susținerii activităților curente și investițiilor necesare pentru modernizarea infrastructurii comerciale din oraș. Măsura va contribui la îmbunătățirea condițiilor din piețele publice și la creșterea calității serviciilor oferite comercianților și cetățenilor.

Tot în cadrul ședinței, consilierii locali au discutat despre noua creșă din zona Lt. Boară Dorel. Clădirea este finalizată, iar în prezent se parcurg etapele administrative necesare pentru aprobarea organigramei, a statului de funcții și pregătirea spațiilor pentru primirea celor mici.
De asemenea, s-a aprobat un nou regulament privind accesul autovehiculelor de mare tonaj (peste 3,5 tone) pe raza municipiului. O noutate binevenită pentru transportatori este faptul că taxa de liberă trecere poate fi achitată direct prin aplicația TPark, o măsură menită să reducă birocrația și să eficientizeze procesul.











