Târgul de Paște din Drobeta-Turnu Severin îi așteaptă pe copii într-un peisaj vesel, cu decoruri de poveste, căsuțe cu dulciuri și jucării.
Acesta va fi o experiență de neuitat, pentru copii, având în vedere că tema ediției din acest an este „Geppetto și prietenii”. De luni, 29 aprilie încep primele activități în fața Fântânii Cinetice, de la ora 17.00 până la ora 20.00.
Ele vor continua până pe 2 mai și vor cuprinde: animatii, baloane, piese de teatru stradale, muzica pentru copil, ateliere de creatie, oglinda magică, poveștile copilăriei, personaje și mascote, dansuri, cabine foto.
Căsuțele cu dulciuri, sucuri și jucării vor fi deschise zilnic. După cele 4 zile rezervate distracției copiilor, târgul de Paște rămâne deschis plimbărilor în aer liber, până pe 6 mai.