Românii s-au prezentat în număr mare la urne în turul al doilea al alegerilor prezidențiale. Potrivit datelor oficiale furnizate de Autoritatea Electorală Permanentă, până la ora 19:00, și-au exprimat opțiunea de vot 10.645.843 de alegători, ceea ce înseamnă o prezență de 59,18%.
Dintre aceștia, peste 1,5 milioane de voturi au fost exprimate în diaspora, semn că interesul românilor din afara granițelor pentru scrutinul prezidențial rămâne la cote ridicate.
Pe teritoriul României, au votat 9.117.961 de cetățeni, reprezentând 50,69% din totalul alegătorilor înscriși pe liste.
Femeile au fost mai active la vot decât bărbații, cu un total de 5.461.621 votante, față de 5.184.222 de bărbați. În ceea ce privește mediul de proveniență, orașele conduc detașat, cu 6.733.686 de votanți din mediul urban, comparativ cu 3.912.157 din rural.
Cea mai activă categorie de vârstă a fost cea a seniorilor. Peste 3 milioane de persoane cu vârsta de peste 65 de ani au votat, reprezentând 21,21% din totalul votanților. La polul opus, tinerii cu vârste între 18 și 24 de ani au fost cei mai puțin prezenți la urne, cu o pondere de doar 7,86%.












