Niciun comentariu

Mașină în flăcări la Strehaia: șoferul a ajuns la spital, poliția a deschis dosar penal pentru numere false

Un bărbat de 32 de ani, din comuna Florești, a ajuns la spital seara trecută, după ce autoturismul pe care îl conducea a fost cuprins de flăcări pe o stradă din orașul Strehaia. Incidentul s-a petrecut în jurul orei 22:00, pe strada Republicii, iar polițiștii din cadrul Poliției orașului Strehaia s-au autosesizat în urma izbucnirii incendiului.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți, șoferul ar fi oprit autoturismul, moment în care mașina a fost cuprinsă de flăcări. Acesta a suferit arsuri la membrul superior drept și a fost preluat de un echipaj SMURD, fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

Surpriza a venit în urma verificărilor polițiștilor: autoturismul avea montate plăcuțe cu un alt număr de înmatriculare decât cel real, conform bazelor de date.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă şi punerea în circulație a unui vehicul cu număr fals de înmatriculare, fapte aflate în curs de cercetare.

Tags: accident rutier, arsuri, AUTOTURISM IN FLACARI, Dosar penal, incendiu auto, intervenție SMURD, ipj mehedinți, numere false, Știri Mehedinți, strehaia

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed

error: Content is protected !!