Niciun comentariu

4 mehedințeni arestați 30 de zile pentru trafic de droguri

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Mehedinți, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Mehedinți, au documentat activitatea infracțională a mai multor persoane, cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc. Aceștia au descins pe data de 15 aprilie la mai multe locații din Orșova , Șimian și Burila și au dus la audieri 6 persoane cu vârste cuprinse între 18 și 44 de ani. Printre persoanele ridicate și duse la audieri se aflau și tineri liceeni.

Procurorii au descoperit că persoanele în cauză ar fi procurat, deținut și vândut diferite cantități de droguri de risc (canabis) către consumatori din județul Mehedinți. Perchezițiile au fost făcute și în județul Ilfov în același timp iar de la locuințele persoanelor ridicate au fost au fost descoperite prelevate ca probe peste 450 de grame de canabis, o parte din cantitate fiind porționată și ambalată în scopul comercializării, cântare electronice de precizie, dispozitive de mărunțire tip grinder, sume de bani în lei și euro, unități de stocare a datelor, precum și alte mijloace de probă.

Ieri, 16 aprilie, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Mehedinți a dispus arestarea preventivă a 4 dintre persoanele cercetate, pentru 30 de zile. Cu privire la celelalte două persoane reținute, instanța a dispus măsura controlului judiciar,  procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Mehedinți formulând contestație.

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed

error: Content is protected !!