Niciun comentariu

Expoziție culinară tradițională la Drobeta-Turnu Severin: Pensionarii PSD au sărbătorit recolta toamnei

Mâncăruri tradiționale, preparate specifice toamnei și alte bunătăți din gospodării au fost la mare cinste astăzi, în cadrul unui eveniment anual ce a devenit deja o tradiție locală.

Ziua Recoltei, organizată de Organizația Pensionarilor PSD Drobeta-Turnu Severin, a adunat zeci de pensionari care au venit cu drag să expună produse gătite cu pricepere și pasiune, în spiritul tradițiilor culinare din Mehedinți.

Bucatele expuse au fost diverse și pline de savoare: zacuscă, murături, șuncă afumată, prăjituri, gemuri, dulcețuri, dar și tradiționala, țuica fiartă. Fiecare pensionar a venit cu preparate specifice din gospodăria proprie.

„Am adus clătite pentru că am o nepoțică, ea îmi cere mereu să îi fac. Le-am umplut cu dulceață de vișine. Sunt specialitatea casei la mine, le fac ușor și sunt foarte gustoase”, a spus Nicoleta Vărzaru, una dintre pensionarele prezente la eveniment.

Evenimentul a fost, pentru mulți dintre participanți, o oportunitate de a socializa, de a împărtăși amintiri din vremuri de mult apuse și de a gusta din tradițiile culinare ale zonei.

„Soția mea face preparate, zacuscă, tocăniță, castraveți acri, de toate face. Am gustat și acasă, și gust aici. Ne simțim foarte bine, e un colectiv extraordinar.” A spus un alt pensionar, prezent alături de soția sa.

„Le mulțumesc bunicuțelor noastre, care sunt harnice și aduc în fiecare an bunătăți din propria gospodărie. Mulțumesc și pentru că suntem uniți, la bine și la rău. Formăm o organizație frumoasă, un colectiv cu adevărat special!” a transmis Ecaterina Motorga, președinte organizația de pensionari PSD Drobeta-Turnu Severin.

Prezent la eveniment, a fost și Marius Screciu, în calitate de președinte al PSD Drobeta-Turnu Severin.

„Ne bucurăm de aceste frumoase și gustoase preparate culinare. Vă felicit pentru inițiativa dumneavoastră, sunteți un model pentru noi. Sperăm ca tinerii să vă preia exemplul și să păstreze tradițiile vii. Vă felicit! Să vă dea Dumnezeu sănătate și să ne vedem cu bine și anul viitor!” a conchis Marius Screciu, mulțumind pensionarilor pentru organizarea acestui eveniment.

Tags: bucuriile toamnei, drobeta turnu severin, expozitie culinara, mehedinti, Pensionari, psd, restartnews, ziua recoltei

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed