Niciun comentariu

Noi microbuze electrice pentru transportul elevilor

O nouă serie de 8 microbuze electrice destinate transportului elevilor la școală, în mediul rural, au fost livrate astăzi Consiliului Județean Mehedinți, după ce primele șase au ajuns la începutul lunii iunie. Operatorul a transmis că în cursul lunii august va fi adusă și diferența de 17 microbuze prevăzute în contract.

Mijloacele de transport sunt achiziționate în cadrul unui proiect cu fonduri europene în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență – Componenta C15: Educație, Investiția I10.

Sunt mijloace de transport moderne, nepoluante, care vor asigura transportul elevilor la școală, dar și confortul de care au nevoie. Este vorba despre microbuze cu o autonomie de aproximativ 300 km, 16+1 locuri, dotate cu toate accesoriile de siguranță, inclusiv cele pentru copiii cu dizabilități. Datorită faptului că s-a realizat o economie la buget, pe lângă cele 31 contractate deja, se lucrează acum la procedura de licitație pentru încă două astfel de mijloace de transport.” A transmis Aladin Georgescu, președintele Consiliului Județean Mehedinți.

În paralel, în cadrul altui proiect derulat prin Agenția Fondului pentru Mediu, Consiliul Județean Mehedinți va achiziționa alte 10 microbuze hibride, astfel încât, la final 43 de mijloace de transport pentru elevi vor fi predate primăriilor din județ.

Tags: aladin georgescu, consiliul judetean mehedinti, mehedinti, microbuze electrice, restartnews

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed