Niciun comentariu

ȘOFERIȚĂ SALVATĂ DINTR-UN AUTOTURISM ÎN FLĂCĂRI, DE UN ECHIPAJ AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ

O zi ce părea a fi una obișnuită pentru Daniela, Dumitru și Laurențiu, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Drobeta-Turnu Severin, s-a transformat brusc într-una în care au demonstrat că sunt eroi în adevăratul sens al cuvântului. 

În timp ce se deplasau într-o misiune au fost martorii unui eveniment tragic în localitatea Cozla. Un autoturism a fost izbit și cuprins de flăcări. Înăuntru se afla o femeie pe care cei trei polițiști au salvat-o.

Fără să stea pe gânduri, colegii noștri s-au apropiat de locul producerii evenimentului, unde se afla o persoană care avea nevoie de ajutor. După ce s-au asigurat că se află în afara oricărui pericol, au apelat numărul unic de urgență 112, explicând situația de la fața locului. Totodată, a fost solicitată o ambulanță. Felicitări celor trei polițiști de frontieră mehedințeni pentru implicarea și prezența de spirit de care au dat dovadă!,” transmite Poliția de Frontieră din Mehedinți 

Daniela, Dumitru și Laurențiu sunt polițiști de frontieră în cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Drobeta-Turnu Severin, de aproape 20 de ani.

S-ar putea să îți placă și:

Tags: autoturism, cozla, femeie salvata, foc, politia de frontiera, restartnews, soferita

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed