Niciun comentariu

GRIFONII PALATULUI CULTURII AU FOST RESTAURAȚI 

Cei doi grifoni care împodobesc clădirea emblematică a Palatului Culturii din Drobeta-Turnu Severin au fost restaurați prin intermediul unei ample lucrări, realizată de o echipă condusă de Emilian Popescu, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România și doctor în arte vizuale la Universitatea de Vest din Timișoara.

Restaurarea acestor statui, lira și soclurile aferente, a fost posibilă după parcurgerea tuturor demersurilor legale necesare pentru protejarea patrimoniului cultural. După doi ani de eforturi, autoritățile locale au obținut toate avizele necesare de la Ministerul Culturii pentru începerea lucrărilor.

Noi am perfectat toate avizele necesare pentru cei care au dreptul să execute astfel de lucrări de restaurare-conservare. Au existat firme care ne-au refuzat din cauza complexității lucrărilor, dar totul a fost spre norocul nostru, pentru că am ajuns să colaborăm cu unul dintre cei mai renumiți sculptori ai României, domnul Emilian Popescu,” a precizat Delia Rîmniceanu, managerul Palatului Culturii Teodor Costescu

Costul întregii lucrări a fost estimat la aproximativ 428 de mii de lei, din care aproximativ 300 de mii de lei au fost suportați de o firmă de asigurări. Procesul de restaurare a început în vara anului trecut.

Este o muncă extrem de laborioasă, iar eforturile echipei de restauratori au fost remarcabile. Anul acesta cei doi grifoni împlinesc 100 de ani și ne bucurăm că am reușit să reîntregim clădirea Palatului Culturii, ea fiind moștenirea noastră culturală și totodată simbolul culturii mehedințene,” a transmis Marius Screciu, primarul municipiului Drobeta-Turnu Severin

Tags: grifoni, palatul culturii teodor costescu, primaria drobeta turnu severin, restartnews, restaurare

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed