Potrivit Inspectoratului Județean de Poliție Mehedinți, în urma acțiunii din noaptea de sâmbătă spre duminică au fost aplicate 214 sancțiuni contravenționale, în valoare de 62.205 lei și au fost reținute 5 permise de conducere, iar 4 certificate de înmatriculare au fost retrase.
De exemplu, un autoturism a fost oprit pe DC 79 din comuna Stângăceaua, iar la testarea conducătorului auto cu aparatul alcooltest, a rezultat valoarea de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la o unitate medicală, în vederea prelevării de probe biologice.
În această cauză, polițiștii i-au reținut conducătorului auto permisul de conducere și au deschis dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

De asemenea, un alt autoturism a fost oprit în municipiul Drobeta-Turnu Severin pe strada Gheorghe Șișești, iar la testarea conducătorului auto cu aparatul din dotare au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.
„Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise. Și în acest caz bărbatului i-a fost reținut permisul de conducere și a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Polițiștii vor continua astfel de acțiuni, pentru reducerea numărului de accidente rutiere, cât și pentru un trafic în siguranță,” precizează IPJ Mehedinți
