O femeie de 70 de ani a fost rănită, astăzi, în jurul prânzului, la Drobeta Turnu-Severin într-un accident rutier. O șoferiță de 34 de ani care nu a observat-o la timp, a lovit-o cu mașina petrecerea de pietoni. Accidentul a avut loc la la intersecția străzilor Iuliu Maniu cu Independenții. Victima a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.
“La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Biroului Rutier care, în urma cercetărilor efectuate, au stabilit că o femeie de 34 de ani, din Drobeta-Turnu Severin în timp ce conducea un autoturism pe strada Independenței, la intersecția cu strada Iuliu Maniu a acroșat un pieton, o femeie de 70 de ani, din aceeași localitate, ce se angajase în traversarea străzii pe marcaj pietonal.Din accident, a rezultat vătămarea corporală ușoară a pietonului, care a fost transportat la o unitate medicală pentru acordarea de îngrijiri de specialitate. Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ,” precizează IPJ Mehedinți
Polițiștii i-au întocmit femeii de la volan dosar penal, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.