Un cetățean, în vârstă de 50 de ani, din localitatea Vrancea, a vandalizat mai multe elemente stradale pe fondul consumului de alcool. Acesta a răsturnat un coș de gunoi și a lovit popicii care delimitează zona pietonală a străzii I. G. Bibicescu la intersecția cu strada Traian.
“În data de 19.11.2023, polițiștii locali aflați în serviciu în zona centrală au identificat pe numitul M.M în vârstă de 50 de ani, cu domiciliul în sat Vrancea, comuna Burila Mare , care fiind sub influența băuturilor alcoolice, a răsturnat un coș de gunoi și a lovit cu intenție popicii care delimitează zona pietonală a str.I.G.Bibicescu la intersecția cu str.Traian.”, a transmis Direcția de Poliție Locală Drobeta-Turnu Severin.
Acesta a fost sancționat cu amendă contravențională în valoare de 1000 lei.












