Niciun comentariu

5 APARATE DRUG TEST PENTRU IPJ MEHEDINȚI

Consiliul Județean Mehedinți a achiziționat 5 aparate Drug Test pentru dotarea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mehedinți.Echipamentele au fost predate inspectorului șef al IPJ, cms. șef Lucian Tunaru, în cadrul unei ședințe, la sediul instituției administrative. Cele 5 aparate Drug Test și testele aferente, au fost achiziționate de cu scopul de a sprijini activitatea de limitare a consumului de droguri, în rândul conducătorilor auto care circulă pe drumurile publice.

” Am luat decizia de a face această achiziție imediat după accidentul din județul Constanța, petrecut în vara acestui an, în urma căruia doi tineri au murit, iar șoferul s-a dovedit a fi sub influența substanțelor interzise în momentul dramei.Astfel, am achiziționat 5 sisteme de testare, dar și teste de unică folosință care să ajute forțele de ordine să îi depisteze pe cei care încalcă legea, să aplaneze conflictele și să aducă dovezi de necontestat în justiție”, a declarat Aladin Georgescu.

Până acum, Poliția Mehedințeană avea în dotare doar 3 aparate Drug Test, cu care, în primele 10 luni ale anului au efectuat peste 800 teste, procentul rezultatelor pozitive fiind de aproape 10%.

Din păcate este o realitate îngrijorătoare! Consumul de droguri ia amploare și este nevoie de măsuri care să descurajeze astfel de fapte care pot avea urmări grave.Am speranța că dotarea Poliției cu cele cinci aparate va ajuta la descurajarea consumului de droguri în rândul conducătorilor auto și sigur, atunci când rezultatele sunt pozitive, să se ia măsurile legale”, a încheiat președintele CJ.

Tags: 5 aparate drug test, Cj Mehedinți, ipj mehedinți

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed