Connect with us

Restart News

REZERVAREA LOCURILOR DE PARCARE ESTE INTERZISĂ

Numărul mașinilor s-a înmulțit considerabil, iar locurile de parcare devin din ce în ce mai greu de găsit. Astfel, cetățenii au găsit metode din ce în ce mai ingenioase pentru rezervarea unui loc de parcare. Fie că vorbim despre folosirea unor cadre metalice, unor pancarte sau chiar a navetelor de bere, un lucru este cert. Rezervarea unui loc de parcare se face doar în baza unei autorizații, altfel șoferii pot fi sancționați cu sume costisitoare.

Nu de puține ori, șoferii s-au trezit că nu au unde să parcheze mașina deoarece locurile de parcare erau rezervate abuziv și marcate cu tot felul de improvizații pentru a împiedica parcare autoturismelor în acel spațiu.

La nivelul municipiului Drobeta-Turnu Severin există aproximativ 9000 de locuri de parcare amenajate, dintre care 1100 sunt locuri de parcare curentă aflate în zona centrală. Cei care doresc să rezerve un loc de parcare, spre exemplu pentru aprovizionarea unui spațiu comercial, trebuie să îndeplinească niște condiții pentru a nu fi sancționați.

“Cei care vor să obțină un loc de parcare trebuie să depună documentație la Direcția de Patrimoniu, altfel șoferii riscă să ia amenzi și să le fie ridicat autoturismul. Toate locurile de parcare amenajate, indiferent de natura lor, au un statut special și cetățenii trebuie să respecte anumite reguli.”, a transmis Aurel Vlăduț șef serviciu comunicare Primăria Dr. Tr. Severin.

Cei care aleg să își rezerve un loc de parcare după bunul plac și fără să aibă o autorizație în acest sens, riscă amenzi foarte mari, deoarece fapta lor constituie o contravenție.

“În conformitate cu Hotărârea de Consiliu Local numărul 220/2011 republicată, împrejmuirea, blocarea, marcarea sau rezervarea fără drept a unei suprafețe, locuri de parcare, din parcări amenajate pe domeniul public sau privat al municipiului constituie contravenție și se sancționează în cuantum de la 1500 la 2500 de lei.”, a transmis Luria Mărțuică Direcția de Poliție Locală Dr. Tr. Severin.

De asemenea, și blocarea căilor de acces ale unui imobil prin parcarea autovehiculului se sancționează cu 2 sau 3 puncte de penalizare, dar și amendă cuprinsă între 290 și 725 de lei. Mai mult decât atât, șoferul contravenient riscă și ridicarea mașinii.

Continuă să citeşti
1 Comment

1 Comment

  1. Teo

    9 noiembrie 2023 at 22:03

    Santeți de acord că comunitarii amendează și ridică mașini preferențial?
    Dacă nu santeți, pot veni cu poze 5 zile la rand.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright © 2022 restartnews.ro .

Noi și partenerii noștri (rețelele de socializare și furnizorii noștri de servicii analitice) prelucrăm date pentru a permite website-ului să funcționeze