Consilierii locali din Drobeta-Turnu Severin s-au întrunit astăzi în ședință ordinară și au aprobat mai proiecte de hotărâre, printre care reabilitarea și modernizarea Parcului Aluniș din municipiu. Astăzi a fost aprobată documentația tehnico-economică precum și devizul pentru reabilitarea și modernizarea acestei zone.
“Un proiect foarte important, aprobarea documentației tehnico-economice și a devizului pentru reabilitarea Parcului Aluniș și de transformare a acestei zone într-una de relaxare pentru severineni și de divertisment. Este o prioritate a primăriei Drobeta-Turnu Severin de a reabilita toate aceste zone de pe raza municipiului, urmează astfel de proiecte și pentru parcurile din zona centrală”, a precizat Daniel Cârjan, viceprimarul orașului Drobeta-Turnu Severin
Tot astăzi au fost aprobate două proiecte care se derulează prin Ministerul Culturii, pentru punerea în valoare a Cetății Medievale a Severinului și a Castelului Artelor, proiecte finanțate din bugetul Ministerului Culturii.
De asemenea, un alt proiect votat de consilierii locali se referă la organizarea Zilei Persoanelor Vârstnice, eveniment devenit deja tradiție în Drobeta-Turnu Severin.