1 comentariu

CEL MAI MARE PROIECT DE DOTARE A UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT DIN DROBETA-TURNU SEVERIN

Primăria Municipiului Drobeta-Turnu Severin a câștigat finanțarea pentru dotarea tuturor unităților de învățământ cu mobilier și echipamente IT. Proiectul a fost depus prin Planul Național de Redresare și Reziliență, iar astăzi la Palatul Victoria a fost semnat contractul de finanțare. Sălile de clasă vor fi dotate cu mobilier ergonomic, iar laboratoarele de științe și informatică vor avea echipamente digitale noi. De asemenea cabinetele didactice, psihopedagogice, sălile de sport și ateliere de practică vor primi dotări noi, adaptate nevilor actuale ale elevilor.

Proiectul prin care vor fi dotate toate unitățile de învățământ din Drobeta-Turnu Severin este cea mai mare investiție realizată până acum în școli, licee și grădinițe. 

Peste 500 de săli de clasă,  zeci de laboratoare de informatică, științe, precum și cabinete școlare, săli de sport și ateliere de practică vor primi mobilier și echipamente noi. 

Primarul Severinului a semnat astăzi contractul de finanțare pentru cele 25 de unități de învățământ, care urmează să fie modernizate complet.

Astăzi am semnat împreună cu Ministrul Educației, doamna Ligia Deca, cel mai mare proiect de dotare a infrastructurii școlare din istoria învățământului severinean. Printr-un proiect gigant, având un buget de peste 7 milioane de euro, bani din Planul Național de Redresare și Reziliență, vor fi modernizate și echipate toate unitățile de învățământ: școli, licee și grădinițe. Vom dota peste 500 de săli de clasă,  zeci de laboratoare de informatică, științe, precum și cabinete școlare, de săli de sport și ateliere de practică. Investind în educație, investim în viitorul nostru, ca țară, ca popor. Prioritatea mea a fost și rămâne, în continuare, asigurarea celor mai bune condiții de studiu pentru copiii noștri, adaptate nevoilor actuale.Continuăm și proiectele pentru reabilitarea clădirilor unităților de învățământ. Avem nevoie de școli moderne, sigure și eficiente din punct de vedere energetic.” A transmis Marius Screciu, primarul orașului Drobeta-Turnu Severin

Peste 11 mii de elevi din 25 de unități școlare vor beneficia de noile dotări din unitățile de învățământ din Drobeta-Turnu Severin. Valoare proiectului este de aproximativ 34 de milioane de lei.

S-ar putea să îți placă și:

Tags: dotare scoli, fonduri europene, primaria drobeta turnu severin, restartnews

Articole asemănătoare:

1 comentariu. Leave new

  • Felicitam Primaria Municipiului Drobeta-Turnu Severin pentru initiativa si realizarea acestui proiect deosebit de important! Cu aceasta investitie in educatie se realizeaza un pas important in dezvoltarea orasului nostru. Copiii au mereu nevoie de conditii moderne si confortabile in care sa invete si au nevoie de dotari noi si moderne pentru dezvoltarea lor. Este, fara indoiala, un proiect de succes si suntem siguri ca va aduce numeroase beneficii scolilor!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed