Niciun comentariu

HELIPORTUL DIN CURTEA SPITALULUI JUDEȚEAN DE URGENȚĂ DROBETA TURNU SEVERIN, APROAPE GATA

Zilele acestea se realizează marcajele pe platforma heliportuară din imediata apropiere a Spitalului Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin și în scurt timp, lucrarea va fi recepționată.

“Este o veste bună pe care am primit-o astăzi și v-o împărtășesc întrucât de la momentul la care va fi dat în folosință heliportul, șansele ca pacienții aflați în stare gravă și care nu pot fi tratați în unitatea noastră, vor fi mai ușor de transportat către centre universitare din țară. Fiecare minut contează pentru acești pacienți și cu cât se reduc timpii de transport, cu atât șansele de supraviețuire cresc! Până acum, pacienții erau preluați de elicoptere de pe baza Poliției de Frontieră Mehedinți, aflată la distanță considerabilă pentru astfel de cazuri.”, a transmis președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

Platforma de aterizare are o suprafață de 400 mp, este racordată la infrastructura rutieră de incintă a spitalului, printr-un drum de acces cu o lungime totală de 67.78 m.

Pe platformă au fost deja amplasate 2 containere metalice (unul pentru spațiile administrative/birouri, unul pentru pichetul PSI ce vor deservi heliportul.Heliportul este parte integrantă a proiectului de reabilitare/modernizare și extindere a Unității de Primiri Urgențe, implementat de Consiliul Județean Mehedinți.

Proiectul este finanțat în cadrul Programului Operațional Regional.

Tags: aladin georgescu, consiliul judetean mehedinti, Heliport Drobeta-Turnu Severin

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed