1 comentariu

SANCȚIUNI PENTRU CONSUMUL DE ALCOOL PE DOMENIUL PUBLIC ȘI  TULBURAREA LINIȘTII ȘI ORDINII PUBLICE

Polițiștii locali cu atribuții în domeniul menținerii ordinii și liniștii publice verifică periodic zonele publice din Drobeta-Turnu Severin, cunoscute ca fiind frecventate de tineri pe timpul nopții. De la începutul anului și în special în lunile de vară, polițiștii au constatat și sancționat peste 900 de fapte contravenționale.

Fiind cunoscut faptul că în perioada sezonului de vară, grupuri de tineri se strâng în proximitatea blocurilor de locuințe perturbând liniștea locatarilor, polițiștii locali  din cadrul Serviciului de ordine publică desfășoară zilnic activități de patrulare în scopul creșterii gradului de siguranță al cetățenilor și diminuarea faptelor antisociale produse de acești tineri. De la începutul anului 2023, cu o creștere semnificativă în perioada lunilor de vară, au fost constatate peste 900 de fapte contravenționale, sancționate în condițiile legii pentru tulburarea liniștii și ordinii publice precum și pentru consumul de alcool în alte locuri decât cele special amenajate. Zonele cunoscute ca fiind frecventate de grupurile de tineri vor rămâne în atenția polițiștilor locali în vederea asigurării unui climat de ordine și siguranță publică.” Transmite Poliția Locală din Drobeta-Turnu Severin

Amenzile pentru consumul de alcool pe domeniul public sunt cuprinse între 100 și 500 de lei, iar cele privind tulburarea ordinii și liniștii publice se încadrează între 500 și 1500 de lei.

Tags: amenzi, consum de alcool, drobeta turnu severin, politia locala, restartnews, tulburarea ordinii si linistii publice

Articole asemănătoare:

1 comentariu. Leave new

  • Este un lucru foarte bun,acei alcolici sunt ,vorbesc urat,etc.
    O alta problema este zgomotul făcut de motocicl
    etele cu evaluările modificate,concursurile de mașini în tot orașul de obicei după ora 22.Ar fi bine ca pliabile sa-si facă treaba.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed

error: Content is protected !!