Niciun comentariu

PE DRUMUL JUDEȚEAN BALOTA – PLOPI SE TOARNĂ ASFALT

Drumul care duce către Aerodromul Drobeta, în lungime aproximativă de 19 kilometri, este asfaltat zilele acestea, în cadrul proiectului de modernizare a DJ 606A, Balota – Plopi.

” Mă bucur că în ciuda faptului că am avut o primăvară ploioasă, lucrările au avansat chiar dacă ritmul a fost mai lent. Acum se toană primul strat de asfalt pe o porțiune de trei kilometri, mâine începe asfaltarea altor patru kilometri de la Aerodrom către Plopi și am speranța că până la jumătatea lunii septembrie vom avea întreg drumul asfaltat, mai puțin câțiva zeci de metri, în apropiere de intersecția cu DN 6, unde trebuie realizat un podeț. În paralel, se realizează trotuare în localitatea Izvorălu, consolidări, structura de parapet și vor începe lucrările în cazul rigolelor pentru ca până la sfârșitul anului să turnăm și cel de-al doilea strat de asfalt”, a declarat președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

Acest drum nu a fost niciodată asfaltat și destul de greu de parcurs, mai ales atunci când vremea era neprielnică. Ca și amplasare, acesta traversează comunele Tâmna, Livezile, Hinova, Prunișor și Șimian și face accesul către Aerodromul Drobeta. Drumul este și o alternativă mai scurtă de circulație pentru locuitorii din Plopi, Dumbrava și Bâcleș către Drobeta-Turnu Severin.

Acesta este ultimul mare proiect de infrastructură rutieră pe care îl realizează Consiliul Județean Mehedinți, în cadrul Programului Operațional Regional (Componenta SUERD), urmând ca alte proiecte să înceapă de anul viitor.

S-ar putea să îți placă și:

Tags: aladin georgescu, asfalt, Consiliul Județean Mehedinți, Drumul județean Balota-Plopi

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed