A fost zi de sărbătoare astăzi pentru profesorii și elevii Colegiului Național Gheorghe Țițeica din Drobeta-Turnu Severin. Unitatea de învățământ a împlinit astăzi 104 ani de existență, iar momentul festiv a fost marcat la Palatul Culturii din Severin, alături de foști elevi, profesori și autorități locale.Au fost prezenți prefectul județului Mehedinți, Alin Isuf, Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu și primarul municipiului Drobeta-Turnu Severin, Marius Screciu.
„Colegiul Național Gheorghe Țițeica este unul dintre cele mai bune licee din țară, avem aici sute de elevi care au opbținut rezultate excepționale la olimpiade și concursuri școlare. Suntem mândri de performanțele lor, le mulțumim pentru străduință atât lor, cât și profesorilor care îi îndrumă și îi asigur de tot sprijinul nostru. Clădirea Colegiului Național Gheorghe Țițeica urmează să intre în reabilitare, am atras fonduri în valoare de 2 milioane de euro pentru ca liceul să fie modernizat și să respecte cele mai înalte standarde. Elevii de aici trebuie să aibă o școală la fel de performantă ca și rezultatele lor la învățătură.” A transmis Marius Screciu, primarul orașului Drobeta-Turnu Severin
În cadrul evenimentului au fost premiați și elevii olimpici ai Colegiului Național Gheorghe Țițeica.