Accidentul a avut loc în localitatea Eșelnița, în zona Clisura Dunării. O plimbare de relaxare, cu ATV-ul, s-a transformat pentru o tânără de 24 de ani în coșmar. Acesta a pierdut controlul, s-a răsturnat pe marginea drumului și a fost prinsă sub vehicul. Pompierii din Orșova au intervenit, tânăra rănită a fost transportată la spital.
„În această după-amiază, două echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului Orșova au intervenit cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD, la un accident rutier produs în localitatea Eșelnița. În accident a fost implicat un ATV care a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat. Pompierii au acționat pentru extragerea unei victime, o femeie în vârstă de 24 de ani, care era surprinsă sub acesta. Tânăra acuza dureri toracice și a primit îngrijiri medicale la locul evenimentului, ulterior fiind transportată la Unitarea de Primiri Urgențe Drobeta Turnu Severin de către echipajul SMURD”, a comunicat ISU Mehedinți.