Niciun comentariu

POLIȚELE DE ASIGURARE EUROINS SUNT VALABILE 

Potrivit legii, contractele de asigurare încheiate cu Euroins sunt valabile până la data prevăzută în poliţă, dar nu mai târziu de 90 de zile de la data pronunţării hotărârii de deschidere a procedurii de faliment de către Tribunalul Bucureşti (cu excepţia asigurărilor de garanţii, pentru care termenul este de 150 de zile). 

Procedura de faliment nu a fost deschisă.

Astfel, șoferii care aveau polițe RCA la această societate vor putea circula în continuare pe drumurile publice, rămânând asigurați până la data respectivă.

De asemenea, aceștia au posibilitatea de a denunța în orice moment polița, pentru a încheia una nouă, la un alt asigurător autorizat. 

În al doilea rând, în ceea ce îi privește pe păgubiții unui accident cauzat prin intermediul unui vehicul acoperit printr-o poliță RCA emisă de societatea Euroins România, ei vor fi despăgubiți în baza acesteia, în limitele și termenele stabilite de legislația în vigoare privind Fondul de Garantare a Asiguraților, respectiv de până la 500.000 lei pentru fiecare creanță de asigurare datorată în temeiul unui contract de asigurare”, anunță Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România(UNSAR)într-un comunicat de presă. 

S-ar putea să îți placă și:

Tags: euroins, restartnews, unsar

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed