Violența, verbală sau chiar fizică, este una dintre problemele școlii românești. Psihologii spun că nu vorbim doar de o joacă între copii, deoarece agresiunile la școală pot afecta pe termen lung sau chiar iremediabil psihicul celui devenit ținta acestora. Este motivul pentru care cer o atitudine tranșantă atunci când vine vorba de bulliyng. Când nu a mai suportat agresvitatea verbală a colegilor săi, un adolescent a spus totul conducerii școlii.
“Am încercat să nu-i bag în seamă, dar nu pot să mă lupt cu ei, eu fiind unul singur, mă temeam mai mult de violența fizică decât cea verbală. Apoi m-am dus la domnul director și i-am explicat situația și acum lucrurile sunt sub control.” A povestit un elev al școlii
Directorul l-a înțeles și a rezolvat problema. Acesta spune că măsura cea mai eficientă în situații de bulliyng și violență, este o discuție între tânăr și agresori, în fața polițistului de proximitate.
“Am căutat de fiecare dată în cazurile problematice să apelăm la poliția de proximitate, am luat măsuri și asta chiar din primele zile de școală, atunci când am organizat împreună cu poliția și biroul pentru siguranță școlară activități de informare. Avem gândite pe parcursul întregului an școlar astfel de activități, ca să le aducem la cunoștință elevilor dar și profesorilor precizările legale pentru astfel de situații, pentru că există un cadru legal și putem să intervenim și noi.” A declarat Vasile Busuioc, directorul Liceului Decebal
Cei care fac acțiuni de prevenire a bulliyng-ului sunt Reprezentanții Centrului Județean pentru Resurse și Asistență Educațională. Ei spun însă că nu e suficient și că și la nivelul școlilor e necesară mai multă implicare.
“La nivelul școlii ar trebui să îi acordăm interesul necesar acestui fenomen, încă de la atitudinea pe care o avem fiecare dintre noi, adulții, prezenți în școli, legat de astfel de situații dar și de modul în care părinții se comportă în astfel de situații,” spune Vasile Deac, sociolog
Despre pericolul bulliyng-ului vorbesc psihologii, care spun că efectele asupra celor traumatizați pot fi deosebit de grave. În ultimii doi ani, în Mehedinți au fost înregistrate în școli 32 de cazuri de violență între elevi, iar polițiștii au întocmit 32 de dosare penale.