Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, și primarul municipiului Drobeta-Turnu Severin, Marius Screciu, au primit ieri, 6 mai, vizita lui Hiroshi Kudo, consilier al ambasadorului Japoniei în România.
Potrivit declarației transmise de șeful administrației județene, discuțiile au vizat relațiile economice dintre România și Japonia, investițiile japoneze dezvoltate în județul Mehedinți și oportunitățile de colaborare pe care zona le poate oferi în continuare.

„În zona economică și industrială, județul Mehedinți are deja exemple importante de colaborare cu investitori japonezi. Compania Sumitomo Electric Bordnetze desfășoară activitate la Drobeta-Turnu Severin de mai mulți ani și reprezintă un reper important pentru industria locală.
Totodată, municipiul nostru are o tradiție importantă în industria de anvelope, fabrica dezvoltată aici fiind dotată încă din anii ’80 cu tehnologie japoneză. Investiția realizată de Yokohama Rubber Company confirmă faptul că județul Mehedinți rămâne atractiv pentru dezvoltarea industriei și pentru parteneriate economice solide.
Vizita a continuat la Muzeul Regiunii Porților de Fier, unul dintre cele mai importante obiective culturale și istorice ale județului nostru.
Prezența sa reconfirmă faptul că județul Mehedinți rămâne o zonă atractivă și un partener serios pentru investițiile japoneze în domenii industriale și tehnologice”, a transmis Aladin Georgescu.













