Niciun comentariu

DOTĂRI NOI LA SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ DIN DROBETA-TURNU SEVERIN

Spitalul Județean de Urgență din Drobeta-Turnu Severin are de astăzi o ambulanță proprie pentru transportul pacienților de la o secție externă, la alta. Ambulanța a fost achiziționată prin Programul Operațional Infrastructură Mare, prin care spitalul județean a primit aparatură medicală de ultimă generație.

“Vorbim despre un proiect finanțat prin Programul Operațional Infrastructură Mare, în valoare de peste 46 de milioane de lei, care a presupus numai achiziționarea de aparatură medicală, în urmă cu puțin timp am achiziționat și aparatul de computer tomograf iar zilele trecute în dotarea Spitalului Județean a intrat această ambulanță de tip A, trebuie specificat că spitalul are mare nevoie de această ambulanță pentru transportul pacienților de la clădirea spitalului la secțiile exterioare, nu este o ambulanță destinată urgențelor medicale.” A declarat Aladin Georgescu, președintele Consiliului Județean Mehedinți

În prezent Spitalul Județean de Urgență se află într-un amplu proces de reabilitare și extindere, lucrări realizate tot cu fonduri europene. 

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed