Niciun comentariu

Alin Chirilă: Haideți să învățăm din greșeli și să încercăm să fructificăm susținerea enormă pe care o are România în acest moment în Europa!

Deputatul social-democrat Alin Chirilă a declarat că, țara noastră trebuie să folosească acest moment al votului exprimat în cadrul Comisiei Justiție și Afaceri Interne de la Uniunea Europeană și să canalizeze această susținere pentru a-și atinge obiectivul. Astfel acesta a îndemnat oamenii politici să nu se oprească până la realizarea țintei pe care România și-a propus-o, aceea de intrare în spațiul Schengen.

Propun partidelor parlamentare să amâne disputele politice și căutarea vinovaților sau a țapilor ispășitori. Avem acum o susținerea enormă în Europa pe care trebuie să o fructificăm. Am văzut revolta absolut justificată a românilor împotriva deciziei Austriei de a folosi dreptul de veto pe care îl are în Consiliul Justiție și Afaceri Interne pentru a împiedica aderarea României la Spațiul Schengen. Văd multe nemulțumiri, la fel de justificate, exprimate față de cei care au gestionat politica externă și candidatura României la Schengen. Într-un sondaj publicat în aceste zile, 41% dintre cetățenii cu drept de vot consideră că principala cauză a eșecului țării noastre se află aici, în România, la decidenții români. Înțeleg supărarea, înțeleg revolta, înțeleg toate aceste reacții justificate față de un gest absolut jignitor din partea Austriei. Dar, dincolo de această supărare, noi ca Parlament și, în general, ca decidenți ai statului român trebuie să ne îndreptăm atenția către viitor. Trebuie să vedem unde s-a greșit pentru a putea preveni un nou eșec în viitor și  pentru a stabili ce avem de făcut pentru atingerea acestui obiectiv major al României”, a declarat Alin Chirilă.

Deputatul PSD consideră că România are un moment bun, în care s-a bucurat de o largă susținere europeană. 26 de state au susținut România. Unele chiar s-au luptat deschis pentru cauza noastră. Am avut susținerea Comisiei Europene.  Dacă dăm puțin supărarea la o parte vom realiza că de multă vreme România nu a mai avut o susținere atât de largă și de hotărâtă la nivelul Uniunii Europene.

Peste câteva zile urmează întrunirea Consiliului European pe 15 decembrie. Cred că România trebuie să solicite președintelui Consiliului și președinției U.E. o dezbatere în acest cadru cu privire extinderea Schengen. Trebuie să arătăm că votul Austriei și al Olandei afectează unitatea europeană într-un moment critic în care avem un război la granița Europei. O dezbinare europeană ar fi un cadou nesperat pentru Federația Rusă, care abia așteaptă să valorifice fisurile din unitatea blocului european”, a subliniat Alin Chirilă.

Pe 9 martie, este programată o nouă întrunire JAI. Până atunci va fi momentul în care Suedia va prelua președinția Uniunii Europene când se va stabili agenda de priorități și dosarele sensibile ale Uniunii. Trebuie deja să începem demersurile pe plan extern, prin canalele diplomatice, dar și prin canalele politice pe care fiecare partid le are în familia europeană din care facem parte pentru a pregăti aceste momente foarte importante.

România trebuie să vadă cum poate rezolva problema Austriei. Cum poate ajunge la un compromis cu Austria. Pentru că, cel puțin până nu se vor schimba procedurile actuale – ceea ce e foarte puțin probabil, România va avea nevoie și de votul Austriei pentru a intra în Schengen.

Rezolvarea unei probleme nu poate avea loc dacă nu ne adresăm cauzelor care au provocat acea problemă. Este o migrația motivul real al refuzului Austriei? Dacă da, atunci trebuie să vedem ce putem face pentru a înlătura acest motiv până la următorul vot pentru candidatura României. Este migrația doar un pretext? Atunci trebuie să vedem care e motivul real, pentru a putea găsi o rezolvare. A fost Bulgaria o cauză care a tras în jos și candidatura României? În principiu eu cred că fiecare candidatură trebuie tratată separat, așa cum a fost cea a Croației, pentru că este profund nedrept ca un stat să sufere pentru problemele altui stat, cum a fost în cazul nostru votul negativ din partea Olandei care a ținut să precizeze că opoziția sa a fost doar față de Bulgaria, nu și față de România. Iată mai multe probleme la care trebuie să găsim împreună un răspuns. Apelul meu este să nu începem din nou să ne certăm între noi, pentru că asta nu ne ajută cu nimic. Cred că ar fi mai înțelept să depășim reacția de revoltă imediată și începem să privim spre viitor, pentru a găsi, împreună, soluțiile pentru rezolvarea cauzelor care au provocat eșecul de săptămâna trecută”, a încheiat deputatul social-democrat.

S-ar putea să îți placă și:

Tags: alin chirila, deputat psd, JAI, românia, Schengen

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed