Cazierul judiciar va putea fi obținut și în format electronic, potrivit unei propuneri legislative ce a trecut de votul decisiv din Parlament, cel al deputaților. Proiectul de lege ce va merge curând la promulgare, prin care este propusă modificarea Legii nr. 290/2004 privind cazierul judiciar, va simplifica, practic, procesul de obținere a cazierului judiciar.
Cazierul judiciar se va elibera electronic persoanelor fizice sau juridice dacă solicită asta în cererea-tip, ce se depune electronic sau personal, la orice unitate ori subunitate de poliție în care funcționează un ghișeu de eliberare a certificatelor de cazier judiciar. Certificatele de cazier judiciar eliberate în formă electronică vor fi semnate cu semnătură electronică calificată şi vor fi asimilate înscrisurilor autentice.
Prin proiectul de față se dorește accelerarea “procesului de debirocratizare și de simplificare a proceselor administrative” și reducerea eforturilor “de procurare a documentelor în vederea obținerii unor servicii publice”, potrivit inițiatorilor măsurii.
“Ne dorim să simplificăm procedura de eliberare a cazierului judiciar, astfel încât vom putea obține acest act online, fără a mai fi nevoiți să mergem la Poliție. Cazierul va fi eliberat gratuit, atât pentru persoanele fizice cât și pentru cele juridice.” A declarat Alin Chirilă, deputat PSD
Pentru a se putea aplica, proiectul de lege trebuie promulgat de președintele țării și publicat în Monitorul oficial.