Sâmbătă și duminică, între orele 10.00-14.00, pompierii mehedințeni vor fi prezenți în două centre comerciale din municipiul Drobeta Turnu Severin situate pe Bulevardul Mihai Viteazu și Aleea Constructorului, unde vor organiza puncte de informare preventivă și expoziții cu o parte din tehnica şi mijloacele de intervenţie din dotarea pompierilor mehedinţeni, folosite pentru salvarea semenilor, a bunurilor acestora şi a mediului.
“Cu această ocazie, premergător Zilei Pompierilor din România, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Drobeta” al Judeţului Mehedinţi organizează puncte de informare preventivă, expoziţii cu tehnica şi mijloacele de intervenţie, dar și lecții deschise în unitățile de învățământ.” A transmis ISU Mehedinți
De asemenea, paramedicii SMURD vor fi alături de cetățeni, efectuând acțiuni de măsurare a tensiunii arteriale.
Luni, 12 septembrie, activitățile de informare preventivă vor continua în unitățile de învățământ, unde salvatorii se vor asigura în cadrul unor lecții deschise, că elevii și cadrele didactice cunosc regulile și măsurile de comportare în situația producerii unor situații de urgență.
“Tot luni, în intervalul 10:00 -14:00, cetățenii sunt așteptați pe esplanada Crișan din Drobeta Turnu Severin pentru a cunoaște specificul misiunilor de intervenție ale pompierilor, dar și comportamentul ce trebuie adoptat în funcție de manifestarea riscurilor. Totodată, cei interesați vor putea vedea o parte din tehnica de intervenție din dotarea subunității Drobeta Turnu Severin.” Se arată în comunicatul de presă al ISU Mehedinti
Activitățile dedicate Zilei Pompierilor se vor încheia marți, 13 septembrie, cu un simpozion ce va avea loc la Palatul Culturii “Teodor Costescu” sala Virgil Ogășanu, iar pe esplanada Fântânii Cinetice vor fi amplasate puncte de informare preventivă, dar și o expoziţie cu o parte din tehnica de intervenţie şi accesoriile folosite de pompieri pe timpul misiunilor, între orele 10:00-14:00.
În același interval orar, subunităţile ISU îşi vor deschide porţile pentru a dezvălui vizitatorilor o parte din activitatea salvatorilor mehedințeni.