În perioada 11 – 18 august, se vor efectua, pe raza municipiului Drobeta-Turnu Severin, tratamente de combatere a țânțarilor și a insectelor ce creează disconfort populației, prin pulverizare aeriană. Acțiunile se vor derula atât dimineața (în intervalul 09.00 – 10.00), cât și seara (între orele 18.00 – 21.00).
Tratamentele se vor desfășura doar în condiții meteorologice favorabile: fără precipitații și fără intensificări ale vântului. În situația în care condițiile meteorologice sunt nefavorabile, perioada de executare a acestor acțiuni se va prelungi.
,,Tratamentul aplicat este prietenos cu mediul, putând fi aplicat pe vegetație pe vegetație și în zonele circulate. Cu toate acestea, pentru evitarea unor eventuale intoxicații ale familiilor de albine, este indicată luarea măsurilor de închidere a stupilor sau de îndepărtare a acestora la o distanță de 10 kilometri față de locul unde se execută tratamentul.” se arată în comunicatul emis de Primăria Municipiului Drobeta-Turnu Severin.
Niciun comentariu