În această dimineață, un tânăr de 18 ani, din municipiul Craiova și o tânără, de aceeași vârstă, din comuna Almăj, județul Dolj, și-au pierdut viața într-un accident tragic. Șoferul a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat, în localitatea Dudovicești.
„La fața locului s-au deplasat polițiștii care au stabilit faptul că, un tânăr de 18 ani, din municipiul Craiova, în timp ce conducea un autoturism pe D.N. 6 B, în afara localității Dudovicești, din direcția Craiova către Melinești, din cauze ce urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat. În urma evenimentului rutier, conducătorul auto și o tânără de 18 ani, din comuna Almăj, pasager în autoturism au decedat.” IPJ Dolj
Poliţiştii anchetează, pentru a descoperi cauza producerii acestui accident. S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de ucidere din culpă, cercetările fiind continuate.












