Connect with us

Regiunea Sud-Vest

ȘOFER SEVERINEAN, PRINS DROGAT LA VOLAN

Fenomenul consumului de droguri a cunoscut o mare amploare în ultima vreme, din nefericire pentru cei care aleg un astfel de viciu, distrugându-și propria viață, dar și pe a celor din jur.  Pornind, probabil, de la o primă încercare, într-un moment de slăbiciune, sau, varianta unui anturaj dubios, mulți tineri ajung să fie dependenți de aceste substanțe distructive. Acțiunile de prevenire și combatere a acestui fenomen, desfășurate de autoritățile competente, sunt, însă, prea puține, și de cele mai multe ori, superficial tratate.

Un astfel de caz, este și cel al unui tânăr șofer, de 33 de ani, din Drobeta Turnu-Severin, prins de polițiștii Biroului Rutier Craiova, pe Calea Bucureștiului, sub influența unor substanțe nocive. Testat cu aparatul DrugTest, a ieșit pozitiv. Tânărului, inconștient de pericolul la care se supune și îi supune pe ceilalți participanți la trafic, i s-a întocmit dosar penal.

”La data de 25 iunie a.c., polițiștii Biroului Rutier Craiova au depistat un bărbat de 33 de ani, din municipiul Drobeta-Turnu Severin, în timp ce conducea un autoturism pe strada Calea București, din municipiul Craiova. Bărbatul a fost testat de polițiști cu aparatul Drug test, rezultatul fiind pozitiv la consumul de opiacee, acesta fiind condus la o unitate medicală fiindu-i prelevate mostre biologice. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, comunică IPJ Dolj.

La nivel national, în prezent,  au loc ample acțiuni ale departamentelor poliției, în special rutieră, pentru depistarea și pedepsirea celor care încalcă legea. Sunt vizați, în special, șoferii care consumă băuturi alcoolice și droguri, periclitând astfel, circulația pe drumurile publice.

Continuă să citeşti
Adaugă Comentariu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright © 2022 restartnews.ro .

Noi și partenerii noștri (rețelele de socializare și furnizorii noștri de servicii analitice) prelucrăm date pentru a permite website-ului să funcționeze