Niciun comentariu

Premierul Ciucă a anunțat soluția pentru prețurile mari la combustibili: compensare în sumă fixă de 50 de bani

Premierul Nicolae Ciucă a anunţat, joi, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria, că a identificat împreună cu specialiştii o soluţie de compensare a preţului carburanţilor, în sumă fixă de 50 de bani, care se va aplica direct la pompă. Jumătate din această reducere va fi decontată de stat, iar mecanismul prin care se asigură stabilitatea preţurilor la combustibil va fi aplicat pentru o perioadă de 3 luni. Impactul bugetar este de 2 miliarde de lei.

 ”În sprijinul parteneriatului între societatea civilă şi Guvern, între guvern şi populaţie precum şi mediul de afaceri, am luat decizia să aplicăm această măsură, o măsură care a fost de asemenea adoptată şi de alte ţări. Este o măsură care implică atât responsabilitatea Guvernului cât şi responsabilitatea companiilor din industria petrolieră, Am spus că e o măsură care se aplică şi în alte ţări, vorbim de Spania şi Franţa”. Premierul a mai spus că ”jumătate din această reducere va fi decontată de stat, printr-un mecanism care va fi stabilit între distribuitori şi ministerele de resort”, a declarat Nicolae Ciucă.

Mult așteptata măsură de ieftinire a carburanților, a fost astăzi anunțată, rămâne de văzut, însă, dacă această schemă de compensare va fi una eficientă. Cert este că, aceste creșteri alarmante ale prețurilor benzinei și motorinei, au dus românii în pragul disperării.

S-ar putea să îți placă și:

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed