Peste 60 de familii dintr-o localitate din Mehedinți care au rămas fără apă din cauza secetei, au fost ajutate de pompieri. Oamenii au primit ieri, apă pentru animale și pentru uz menajer.
„Inspectoratul pentru Situații de Urgență ,,Drobeta” al județului Mehedinți a venit în sprijinul cetățenilor afectați de fenomenul de secetă instalat la nivelul comunei, gospodăriile acestora nefiind racordate la rețeaua de apă. Transporturile au fost efectuate la solicitarea autorităţilor publice locale, în contextul valului persistent de căldură, urmând ca pompierii mehedințeni să revină ori de câte ori va fi nevoie pentru a acoperi nevoile oamenilor.” Transmite ISU Mehedinți

Apa transportată şi distribuită provine din surse naturale şi este destinată doar pentru uz menajer şi adăpatul animalelor sau păsărilor, şi nu pentru consumul populaţiei.












