Situație alarmantă în Serbia, unde un incendiu masiv de vegetație arde de aproape o săptămână și s-a extins pe mii de hectare. Flăcările au izbucnit în rezervația Dunele Deliblato, la aproximativ 20 de kilometri de România, iar focul a ajuns în apropierea localităților Grebenac și Kajtasovo.
Peste 3.500 de hectare au fost afectate, iar în țara vecină sunt în continuare active mai mult de 40 de focare. Intervenția pompierilor este îngreunată de caniculă și de intensificările vântului, condiții care favorizează menținerea și extinderea incendiilor.

Situația a devenit îngrijorătoare și pentru comunitățile românești din Serbia. Consiliul Național al Minorității Naționale Române din Serbia a lansat un apel urgent pentru sprijin, după ce incendiul s-a apropiat de Grebenac și Kajtasovo. Pompierii și voluntarii încearcă să protejeze locuințele și gospodăriile oamenilor.
Efectele incendiului se resimt și în România. Fumul a trecut granița și a acoperit cerul Timișoarei, dar și al mai multor localități din județele Timiș și Caraș-Severin. Pompierii din vestul țării au făcut verificări pe teren, însă, până în acest moment, nu au identificat focare active pe teritoriul României.
Autoritățile române transmit că sunt pregătite să intervină dacă situația o va impune. România poate oferi sprijin Serbiei, însă o intervenție peste graniță poate avea loc doar la solicitarea oficială a autorităților sârbe. Deocamdată, o astfel de solicitare nu a fost transmisă.

Incendiul afectează și traficul din Serbia. Mai mulți turiști români care tranzitează țara vecină au semnalat aglomerații și blocaje, în contextul intervențiilor și al extinderii focarelor. Fumul a fost observat inclusiv deasupra Sofiei, potrivit unor surse din Bulgaria. Serbia a primit, de asemenea, sprijin extern pentru operațiunile de stingere.















