Aproape jumătate dintre români consideră că organizarea alegerilor anticipate ar reprezenta soluția pentru depășirea actualei crize politice, arată un sondaj de opinie realizat de Avangarde în perioada 22–27 iulie, potrivit informațiilor publicate de Digi24,
Conform cercetării sociologice, 49% dintre respondenți sunt de acord cu organizarea alegerilor anticipate, în timp ce 39% se opun acestei variante. Alți 12% au declarat că nu au o opinie sau nu au răspuns.
Sondajul vine în contextul în care România nu are un guvern cu puteri depline de 86 de zile, după demiterea Cabinetului Ilie Bolojan prin moțiune de cenzură, la 5 mai.
După căderea Guvernului, încercările de formare a unui nou Executiv nu au avut succes. Președintele Nicușor Dan l-a desemnat inițial pe Eugen Tomac pentru funcția de prim-ministru, însă acesta și-a depus mandatul înainte de votul de învestire din Parlament. Ulterior, șeful statului l-a nominalizat pe liberalul Adrian Veștea, însă Guvernul propus de acesta nu a reușit să obțină cele 233 de voturi necesare pentru învestire.
În aceste condiții, ideea organizării alegerilor anticipate este susținută de tot mai mulți români, chiar dacă președintele Nicușor Dan și-a exprimat în repetate rânduri opoziția față de această variantă. Potrivit Constituției, alegerile anticipate pot fi declanșate doar după îndeplinirea condițiilor legale, inclusiv respingerea unui nou guvern de către Parlament.
Sondajul Avangarde a fost realizat telefonic, prin metoda CATI, pe un eșantion de 1.050 de persoane. Marja maximă de eroare este de ±3%, la un nivel de încredere de 95%.















