Momente de tensiune, în această dimineață, în municipiul Drobeta-Turnu Severin, după ce autoritățile au fost alertate cu privire la posibile scăpări de gaz pe strada Serpentina Roșiori.
La fața locului au intervenit de urgență pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Drobeta-Turnu Severin, cu o autospecială de stingere și echipajul CBRN, specializat în intervenții la riscuri chimice, biologice, radiologice și nucleare.
Echipajele operative au evaluat situația, au asigurat și balizat perimetrul afectat, iar, ca măsură de siguranță, circulația în zonă a fost complet oprită pentru a elimina orice risc pentru populație.
În aceste momente este așteptată echipa Mehedinți Gaz, care va efectua verificările de specialitate pentru identificarea sursei și remedierea eventualei scăpări.
Autoritățile recomandă cetățenilor să evite zona și să respecte indicațiile forțelor de intervenție până la finalizarea operațiunilor.















