Peerfect32 Articol
Medlife articol
Niciun comentariu

400 de amenzi aplicate de polițiștii mehedințeni în doar 48 de ore. Zeci de șoferi au rămas fără permis

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți au desfășurat, în perioada 18 – 19 iulie, ample acțiuni pentru menținerea ordinii și liniștii publice, creșterea siguranței rutiere și prevenirea consumului de alcool și substanțe interzise la volan.

În cele două zile, oamenii legii au intervenit la 98 de evenimente, dintre care 64 au fost sesizate prin apel la 112.

În cadrul controalelor, 605 conducători auto au fost testați cu aparatele din dotare pentru depistarea consumului de alcool și a substanțelor psihoactive. De asemenea, polițiștii au verificat, prin aplicația e-DAC, 902 autovehicule și 1.212 persoane, în scopul prevenirii și combaterii faptelor ilegale.

Pentru abaterile constatate, au fost aplicate 400 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 144.000 de lei.

Totodată, 38 de șoferi au fost scoși din trafic după ce le-a fost suspendat dreptul de a conduce, fiind considerați un pericol pentru ceilalți participanți la trafic.

Polițiștii au retras și 17 certificate de înmatriculare ale unor vehicule care nu prezentau siguranță pentru circulația pe drumurile publice. Acestea vor putea reveni în trafic doar după remedierea deficiențelor constatate.

Perfect32 Sidebar
Medlife sidebar
Rent a car

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed

error: Content is protected !!