Peerfect32 Articol
Medlife articol
Niciun comentariu

Accident grav cu un tractor în Mehedinți. Două victime, una preluată de elicopterul SMURD

Un grav accident rutier în care a fost implicat un tractor s-a produs în această după amiază în localitatea Stignița, comuna Poroina Mare. La fața locului au intervenit de urgență pompierii din cadrul Stației de Pompieri Vânju Mare, alături de echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean și elicopterul SMURD.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Mehedinți, în urma accidentului au rezultat două victime de sex masculin.

Una dintre victime, conștientă, a fost preluată de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean și transportată la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Drobeta-Turnu Severin.

Cea de-a doua victimă, aflată în stare de inconștiență, a fost preluată de elicopterul SMURD pentru a fi transportată la o unitate medicală în vederea acordării îngrijirilor de specialitate.

Autoritățile urmează să stabilească împrejurările în care s-a produs accidentul.

Perfect32 Sidebar
Medlife sidebar
Rent a car

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed

error: Content is protected !!