Peerfect32 Articol
Medlife articol
Niciun comentariu

Palatul Culturii deschide înscrierile pentru Școala de Vară de Teatru Bilingv. „Cinderella” îi invită pe copii într-o lume a imaginației

Copiii cu vârste cuprinse între 6 și 12 ani sunt invitați să participe la cea de-a doua ediție a Școlii de Vară – Teatru Bilingv pentru Copii, organizată de Palatul Culturii „Teodor Costescu” din Drobeta-Turnu Severin. Programul se va desfășura în perioada 13–19 iulie 2026, sub tema „Cinderella”, o ediție care promite o săptămână plină de creativitate, joc și descoperire.

Organizatorii pregătesc o experiență interactivă în care cei mici vor participa la ateliere de teatru, improvizație, dicție și mișcare scenică, într-un mediu care încurajează exprimarea liberă, dezvoltarea încrederii în sine și lucrul în echipă.

Mesajul ediției din acest an pune accent pe puterea poveștilor de a modela caractere și de a deschide noi orizonturi pentru copii.

„Dintr-o poveste în altă, dintr-o vară în altă vacanță, dintr-o ediție în ediția cu numărul II a Școlii de Vară – Teatru bilingv pentru copii. Că ce-ar fi poveștile fără copii, sau ce-ar fi copiii fără aceste zile încărcate de exerciții, răbdare, distracție și descoperiri de lumi noi? Haideți să pornim într-o altă aventură plină de energie și improvizație, o aventură care ne ajută să ne descoperim sufletul, trupul, puterea și imaginația. «Cinderella» – povestea care transformă”, au transmis reprezentanții Palatului Culturii „Teodor Costescu”.

Înscrierile se fac la agenția teatrală a Palatului Culturii, iar informații suplimentare pot fi obținute la numerele de telefon 0724 986 692 și 0729 112 373.

Perfect32 Sidebar
Medlife sidebar
Rent a car

Tags: ateliere de teatru, Cinderella, copii, dicție, drobeta turnu severin, improvizație, palatul culturii teodor costescu, restartnews, scoala de vara, teatru bilingv, teatru pentru copii, vacanta de vara

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed

error: Content is protected !!