Peerfect32 Articol
Medlife articol
Niciun comentariu

Ministerul Educației a modificat calendarul BAC 2026. Examenul la Matematică și Istorie se amână cu o zi din cauza temperaturilor extreme

Ministerul Educației a decis amânarea cu o zi a probei obligatorii a profilului din cadrul examenului național de Bacalaureat 2026, programată inițial pentru marți, 30 iunie. Măsura a fost luată în contextul avertizării de cod roșu de caniculă emisă de Administrația Națională de Meteorologie pentru această zi.

Astfel, candidații vor susține proba scrisă la Matematică sau Istorie miercuri, 1 iulie, în loc de marți, conform calendarului inițial.

Potrivit Ministerului Educației, decizia are un caracter excepțional și urmărește protejarea sănătății elevilor, profesorilor și a întregului personal implicat în organizarea examenului, precum și asigurarea unor condiții cât mai bune pentru desfășurarea probei.

Amânarea cu o zi față de calendarul inițial a fost aprobată prin ordin de ministru, fiind o decizie cu caracter excepțional luată ca urmare a prognozei emise de Administrația Națională de Meteorologie pentru data de 30 iunie”, a transmis Ministerul Educației.

Instituția precizează că modificarea vizează exclusiv proba obligatorie a profilului, celelalte probe din prima sesiune a examenului de Bacalaureat urmând să se desfășoare conform calendarului stabilit.

Ordinul ministrului Educației privind modificarea calendarului urmează să fie publicat în Monitorul Oficial.

foto- sursa zilei.ro

Perfect32 Sidebar
Medlife sidebar
Rent a car

Tags: anm, BAC 2026, Bacalaureat 2026, calendar Bacalaureat, caniculă, cod rosu, elevi, examen, Istorie, Matematică, ministerul educatiei, restartnews

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed

error: Content is protected !!