O femeie în vârstă de 29 de ani a fost sancționată contravențional cu o amendă de 30.000 de lei după ce a depozitat ilegal deșeuri provenite din lucrări de renovare într-o zonă periferică din Dudașu Schelei.
Potrivit informațiilor transmise de Primăria Drobeta-Turnu Severin, incidentul a fost descoperit în data de 20 mai, în timpul acțiunilor de monitorizare desfășurate de Poliția Locală în zonele considerate vulnerabile la abandonul de deșeuri.

Autoritățile au constatat că femeia a abandonat saci cu moloz rezultați din lucrări de renovare, încălcând prevederile O.U.G. nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor. Pe lângă sancțiunea financiară, polițiștii locali au dispus și confiscarea autovehiculului folosit pentru transportul deșeurilor, ca măsură complementară prevăzută de legislație.
Reprezentanții administrației locale reamintesc că abandonarea, aruncarea sau îngroparea necontrolată a deșeurilor este interzisă și are efecte directe asupra mediului și calității vieții.
Poliția Locală Drobeta-Turnu Severin anunță că va continua acțiunile de supraveghere și aplicare a sancțiunilor pentru nerespectarea normelor de protecție a mediului.















