Un proiect legislativ care vizează recunoașterea și respectarea veteranilor României a fost adoptat în Parlament cu un sprijin aproape unanim. Este vorba despre proiectul de lege PL-x nr. 158/2026, care completează prevederile Legii nr. 215/2015 referitoare la ordinea de precădere la depunerea coroanelor în cadrul ceremonialurilor militare.
Proiectul a fost adoptat cu 299 de voturi favorabile, fără niciun vot împotrivă, înregistrând doar două abțineri și un parlamentar care nu și-a exprimat votul, un rezultat ce arată un consens rar întâlnit în actualul climat politic.
Demersul a fost susținut de Alin Chirilă, inițiator al proiectului legislativ, care a colaborat cu reprezentanții Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități (AMVVD). Potrivit organizației, inițiativa urmărește consolidarea respectului instituțional față de veteranii de război și față de militarii care au participat la misiuni și teatre de operații.

Reprezentanții AMVVD spun că proiectul este rezultatul unor demersuri desfășurate în ultimii ani, prin dialog cu instituțiile statului și factorii decizionali. Asociația susține că modificările legislative au rolul de a corecta anumite situații considerate inechitabile și de a consolida recunoașterea celor care au servit sub drapel.
În cadrul dezbaterilor parlamentare, proiectul a primit susținere și din partea altor parlamentari, fiind prezentat ca o măsură de respect față de veteranii de război și față de militarii care și-au reprezentat țara în misiuni externe.
Președintele AMVVD, Marius Apostol, a transmis că adoptarea proiectului reprezintă mai mult decât o simplă modificare legislativă.

„Pproiectul reprezintă nu doar o reglementare tehnică, ci și o reparație morală și o confirmare a faptului că respectul față de eroii României și față de cei care au servit țara trebuie păstrat și consolidat”, a transmis acesta.
Adoptarea proiectului este considerată de reprezentanții veteranilor un nou pas în direcția consolidării drepturilor și recunoașterii simbolice a militarilor care au servit România.















