Caravana Forțelor Aeriene a ajuns astăzi la Drobeta-Turnu Severin, în cadrul unui demers național derulat de Statul Major al Forțelor Aeriene, care are ca scop promovarea învățământului militar și a oportunităților de carieră în acest domeniu.
Evenimentul a fost dedicat în special tinerilor interesați de o formare profesională în domeniul aviației militare, fiind prezentate opțiuni educaționale variate, de la învățământ liceal și postliceal, până la studii universitare de specialitate.

Participanții au avut ocazia să afle detalii despre admitere, etapele de pregătire și perspectivele unei cariere în Forțele Aeriene, prin interacțiunea directă cu specialiști, dar și cu elevi și studenți ai instituțiilor de profil.

„Am participat astăzi la evenimentul organizat în cadrul Caravanei Forțelor Aeriene, un demers de promovare derulat la nivel național de Statul Major al Forțelor Aeriene, prin care este prezentată oferta educațională a învățământului militar.
Evenimentul a adus în atenția tinerilor oportunități concrete de formare profesională, de la învățământ liceal și postliceal, până la studii universitare de profil.
Au fost prezentate informații privind admiterea, parcursul de formare și perspectivele unei cariere în domeniul aviației militare, prin interacțiunea directă cu specialiști ai Forțelor Aeriene, elevi și studenți din instituțiile de profil.
Astfel de inițiative, desfășurate în mai multe județe din țară, contribuie la orientarea corectă a tinerilor și la consolidarea legăturii dintre sistemul educațional și structurile de apărare.
Mult succes tuturor tinerilor care aleg acest drum!” A transmis președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.
Caravana Forțelor Aeriene continuă în mai multe județe din țară, oferind tinerilor informații esențiale pentru alegerea unei cariere în domeniul militar.
















