Magie, culoare și zâmbete în Parcul Central din Drobeta-Turnu Severin, acolo unde Târgul de Paște și-a deschis porțile într-o atmosferă de poveste. Zeci de copii, alături de părinți și bunici, au venit să se bucure de una dintre cele mai așteptate sărbători ale primăverii.
Startul evenimentului a fost dat de o paradă plină de veselie, în care mascotele îndrăgite, Mickey, Minnie, Donald și gașca lor de prieteni, au adus bucurie în sufletele celor mici, oferind îmbrățișări și momente de neuitat.

Pe aleile parcului, copiii au fost întâmpinați cu muzică, povești și decoruri fermecătoare: iepurași jucăuși, figurine colorate, ouă decorate cu grijă și standuri pline de bunătăți, inclusiv brioșe delicioase.

Duminică, de la 17.30, personajele din povești vor fi din nou alături de copii. Apoi, va avea loc teatru interactiv și ploaie de baloane colorate.














