Președintele României, Nicușor Dan, a anunțat de la Bruxelles că autoritățile pregătesc un pachet de măsuri pentru stabilizarea prețurilor la energie, în contextul creșterilor recente generate de tensiunile din zona Golfului.
Potrivit șefului statului, în ultimele zile au avut loc discuții între reprezentanții Guvernului și actorii din piața de energie, iar rezultatul acestor consultări va fi prezentat în scurt timp.
„Au avut loc discuții la Guvern, între Guvern și piața de energie și o să vedeți în zilele următoare, o săptămână, un set de măsuri. O să vedeți măsurile când vor fi adoptate, dar va fi o acțiune din partea statului român”, a declarat Nicușor Dan, citat de Mediafax.
Intervenția vine în contextul unor presiuni tot mai mari asupra prețurilor la energie, care afectează atât consumatorii casnici, cât și mediul economic.
„Pe noi ne interesează energia. Suntem într-un grup de state care doresc ca prețurile de energie și industriile să nu aibă de suferit. (…) Cu privire la nuclear, noi suntem printre principalii susținători ai nuclearului, în ceea ce privește stimularea și direcționarea producției în interiorul UE”, a mai anunțat șeful statului.
foto- g4media













