Președintele PSD Mehedinți, Aladin Georgescu, a anunțat că Partidul Social Democrat va vota Legea Bugetului de Stat pentru anul 2026, însă nu va susține măsurile de austeritate care, potrivit social-democraților, adâncesc diferențele dintre românii de rând și marile corporații.
Declarația a fost făcută după ședința Consiliului Politic Național al PSD, în cadrul căreia s-a discutat poziția partidului în Parlament cu privire la proiectul bugetului de stat pentru anul viitor.
„PSD va vota Legea Bugetului de Stat, dar nu va gira măsurile de austeritate care adâncesc inechitățile între românii de rând și marile corporații”, a transmis Aladin Georgescu.
Potrivit acestuia, Partidul Social Democrat nu poate accepta politici economice care îi afectează pe cei mai vulnerabili dintre români.
„Mesajul transmis este unul clar și a fost prezentat în repetate rânduri: Partidul Social Democrat nu poate accepta politici economice care îi împovărează pe cei mai vulnerabili dintre români, în timp ce favorizează marile corporații. PSD a intrat la guvernare pentru a aduce stabilitate și protecție socială, nu pentru a gira măsuri de austeritate care adâncesc inechitățile.”
În cadrul Biroului Politic Național, social-democrații au decis să voteze bugetul pentru anul 2026, însă cu amendamente considerate esențiale pentru a reflecta viziunea social-democrată.
Printre acestea se numără finanțarea integrală a Pachetului de Solidaritate, program care oferă sprijin pentru aproximativ 3,5 milioane de familii, inclusiv pensionari cu venituri mici, copii cu dizabilități, mame și veterani.

„PSD consideră că bugetul României trebuie să fie construit pe două principii fundamentale: investiții care să susțină dezvoltarea economică și protecție reală pentru cei care au cea mai mare nevoie de sprijin.”
În același timp, liderii PSD susțin că deciziile privind bugetul trebuie luate cu responsabilitate, având în vedere impactul asupra populației.
„Deciziile care privesc viitorul a milioane de români trebuie luate cu responsabilitate și echilibru. În Parlament vom susține măsurile care aduc echitate socială, protejează puterea de cumpărare a românilor și sprijină economia națională.”
La final, Aladin Georgescu a adăugat că România are nevoie de politici publice care să pună oamenii pe primul loc.
„România are nevoie de politici publice care să pună oamenii pe primul loc, iar cei care nu respectă acest principiu trebuie să își asume responsabilitatea politică!”













