Duminică seara, două echipaje din cadrul Stației de Pompieri Vânju Mare au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință din localitatea Roșiori, comuna Vânători. La sosirea pompierilor, flăcările se manifestau la nivelul casei și al bunurilor din interior. Intervenția rapidă a echipajelor a împiedicat extinderea incendiului, însă focul a afectat locuința pe o suprafață de aproximativ 50 de metri pătrați, distrugând mai multe bunuri din interior.
Potrivit primelor concluzii ale pompierilor, cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost un scurtcircuit electric. Reprezentanții pompierilor atrag atenția că nerespectarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor poate duce la tragedii și reamintesc câteva reguli esențiale pentru prevenirea unor astfel de situații.

Astfel, este interzisă folosirea instalațiilor și aparatelor electrice defecte sau improvizate, cu conductori neizolați, prize ori întrerupătoare deteriorate, dar și a dozelor sau derivațiilor fără capace de protecție. De asemenea, modificarea sau executarea instalațiilor electrice trebuie realizată exclusiv de persoane autorizate.
Un alt risc major apare atunci când mai mulți consumatori electrici sunt alimentați simultan din același prelungitor sau din aceeași priză. În astfel de situații, conductorii se pot supraîncălzi, mai ales în zona contactelor priză-ștecher, iar izolația se poate topi, provocând scurtcircuit și, implicit, incendiu.
Pompierii mai avertizează că niciun aparat electric nu trebuie lăsat sub tensiune fără supraveghere, fie că este vorba despre fier de călcat, reșou, radiator sau alte dispozitive electrice. Respectarea acestor reguli simple poate face diferența dintre un incident minor și o tragedie.













