O activitate educativă și plină de bucurie a avut loc în Duminica a doua din Postul Mare, la Parohia Calea Tîrgu Jiului din Drobeta-Turnu Severin.
Copiii din grupul catehetic „Ucenicii Sfântului Ioan Gură de Aur” au participat la o întâlnire dedicată familiei și valorilor creștine, coordonată de părintele Sorin Iliescu.

În prima parte a activității, părintele a susținut o cateheză cu tema „Familia în Sfânta Scriptură”. Copiii au căutat în Biblie texte despre familie, le-au citit și le-au interpretat împreună, discutând despre rolul și importanța familiei creștine în societatea de astăzi.
Activitatea a continuat cu vizionarea unui film catehetic, care i-a ajutat pe cei mici să înțeleagă mai bine mesajul transmis în cadrul întâlnirii.
La final, copiii au participat și la un moment dedicat tradițiilor. Cu ajutorul unor mame și bunici din comunitate, aceștia au învățat cum se pregătesc mucenicii, desertul tradițional făcut în fiecare an de sărbătoarea Sfinților 40 de Mucenici.

Cei mici s-au implicat cu entuziasm în pregătirea acestora și au descoperit atât pașii necesari pentru realizarea mucenicilor, cât și semnificația religioasă a tradiției.
„Mulțumim tuturor pentru implicare și pe Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia să ocrotească familiile tuturor și să ne întărească în credință”, a transmis părintele Sorin Iliescu, preot paroh la Parohia Calea Tîrgu Jiului.














