Mai multe plase de pescuit amplasate ilegal au fost descoperite de inspectorii Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură în timpul unei acțiuni de control desfășurate pe Dunăre, în zona localității Hinova.

Reprezentanții cu atribuții de inspecție și control au observat mai multe unelte de pescuit montate într-o zonă în care, în mod obișnuit, nu sunt instalate astfel de plase. Pentru a verifica situația, aceștia au luat legătura cu pescarii autorizați din perimetru, însă niciunul nu și-a asumat proprietatea asupra uneltelor descoperite.
Potrivit informațiilor obținute din teren, există suspiciunea că plasele ar fi fost montate de doi pescari care s-ar fi deplasat în zonă cu o barcă comercială de culoare albastră, observată în apropierea unor căsuțe de vacanță.

În urma verificărilor, inspectorii au identificat mai multe setci nemarcate corespunzător, fără însemnele obligatorii ANPA, ceea ce indică faptul că acestea ar fi fost folosite în afara cadrului legal.

“Au fost retrase 410 metri de setci dintre care 200 de metri de setcă erau cu latura ochiului sub dimensiunea admisă de lege și o setcă de 50 de metri de tip monofilament.” A declarat Ionuț Similaru, inspector piscicol ANPA Mehedinți.

Pentru clarificarea situației, autoritățile au solicitat sprijinul unui pescar autorizat, specializat, care s-a deplasat la fața locului pentru a verifica legalitatea uneltelor. Întreaga cantitate de plase ilegale a fost confiscată.















